Lasa-te rastignit si nu rastigni. Lasa-te nedreptatit si nu nedreptati. Lasa-te barfit si nu barfi. Fii bland si nu fii zelos in rau...
Veseleste-te cu cei ce se veselesc si plangi cu cei ce plang, caci acesta este semnul curatiei. Fii bolnav cu cei bolnavi. Fii prieten cu toti oamenii, dar fii singur in cugetul tau. Fii partas la patimirea tuturor, dar cu trupul tau fii departe de toate. Nu mustra pe cineva si nu osandi nici chiar pe cei foarte rai in vietuirea lor.
Intinde haina ta peste cel ce a gresit si acopera-l; si daca nu poti lua asupra ta greselile lui si nu poti primi si cercetarea lui si rusinea in locul lui, rabda-l macar si nu-l rusina...
De nu te linistesti cu inima, linisteste-te macar cu limba. Si daca nu poti pune randuiala in ganduri, pune randuiala macar in simturi. Si de nu esti singur in cugetul tau, fii singur macar cu trupul tau. Si de nu poti lucra cu trupul tau in paza, intristeaza-te macar in cugetul tau. Si de nu poti sta la priveghere, privegheaza macar sezand pe patul tau sau chiar intins pe el. Si de nu poti posti pana seara, posteste macar sa nu te saturi.
De nu esti curat cu inima ta, fii macar curat cu trupul tau.
De nu plangi in inima ta , imbraca-ti in jale macar fata ta.
De nu poti milui, vorbeste macar cu cel ce are nevoie de ajutor.
De nu esti facator de pace, fii macar iubitor de imbunare.
De nu te poti stradui, fa-te macar in cuget netrandav.
De nu esti tu biruitor asupra pacatului tau, macar sa nu te mandresti fata de cei vinovati.
De nu izbutesti sa inchizi gura celui ce barfeste pe cel de langa tine , macar nu te fa partas cu barfitorul.
Iata, frate, indemnul meu: mila sa-ti sporeasca in suflet pana cand vei simti in inima ta aceeasi mila pe care Dumnezeu o are fata de lume !