In culturile si civilizatiile lumii, toate eforturile spiritului omenesc, se concentreaza in cele din urma intr-o gigantica stradanie de a birui moartea si mortalitatea si de a-si asigura nemurirea si viata vesnica, de a si le asigura oricum.Toate ne indeamna sa punem intrebarea : de unde vin in sufletul omului nostalgia si elanul acesta catre infinit in toate directiile? Ce impinge gandirea omeneasca de la o problema la alta problema si de la o infinitate la alta infinitate? Daca aceasta dorinta dupa vesnicie este impusa din afara oamenilor neputinciosi, cum de se regaseste chiar si la cei mai independenti dintre filosofi? Ba chiar la acestia ea s-a dezvoltat intr-o problematica extrem de complexa. Toate acestea dovedesc ca dorul dupa vesnicie se gaseste in insasi natura spiritului omenesc. Natura cunoasterii insasi tinde spre o cunoastere infinita; natura simtirii insasi tinde spre o simtire infinita; natura vietii insasi tinde spre o viata vesnica. Prin cunoastere ca si prin simturi, prin vointa ca si prin viata, sufletul omenesc se descopera ca vesnic. Setea de infinit, setea de nemurire este setea metafizica primordiala a spiritului omenesc. Ea a impins spiritul omului spre infinit prin nenumarate religii, filosofii, stiinte, lupte si stradanii. Intr-un cuvant: spiritul omenesc cauta nemurirea; o cauta sub orice chip si sub orice forma.
Este evident ca acest dor dupa vesnicie nu este posibil sa-i fi fost impus omului de natura lui materiala, pentru ca ea este limitata si finita si nu are in ea acest dor. Este evident de asemenea ca nici trupul omenesc nu a impus omului dorul acesta, pentru ca si el este limitat. Singura solutie logica ramane aceasta : dorul omului dupa vesnicie, dupa nemurire se gaseste in insasi esenta sufletului omenesc. Creat dupa chipul lui Dumnezeu, omul se gaseste in intregime in acest dor. Pentru ca doar " chipul lui Dumnezeu" din om este cel ce doreste adevarurile vesnice ale lui Dumnezeu in toate lumile. Inscris in sufletul omului , "chipul lui Dumnezeu" il impinge pe om sa tinda spre vesnicia lui Dumnezeu si sa o doreasca. Este natural ca sufletul creat " dupa chipul lui Dumnezeu" sa doresca pe Dumnezeu.
Daca ne sprijinim pe experienta comuna a neamului omenesc si reducem pe om la elementele lui componente fundamentale, vom gasi oricum dorul acesta dupa vesnicie drept elementul fundamental pe care se intemeiaza si care constituie din punct de vedere ontologic omul.
" Chipul lui Dumnezeu" din natura umana are un sens ontologic si teologic: ontologic , fiindca in "chipul lui Dumnezeu" ca dar consta esenta fiintei omenesti; iar teologic, pentru ca prin aceasta a fost stabilit drept scop al vietii omului. Acest "chip al lui Dumnezeu", este esenta esentei fiintei omenesti. Pe el si potrivit lui omul se modeleaza si se construieste in aceasta lume.